Cea mai inalta cladire din lume – Burj Khalifa

Imensa constructie din Dubai, Emiratele Arabe Unite, masoara 828 m in inaltime si a fost construita pe parcursul a 5 ani. Lucrarile au inceput la data de 21 septembrie 2004 iar la data de 01 octombrie 2009 au fost finalizate. Inaugurarea oficiala insa, a avut loc abia la data de 4 ianuarie 2010, in prezenta mai multor oficialitati, sheikh-ul Dubaiului fiind cel care a deschis ceremonia prin atingerea unui panou care a generat brusc un foc de artificii fabulos, care a inconjurat turnul pana in varf, un spectacol de lasere si un dans al fantanilor aflate in fata gigantei constructii. Un spectacol demn de Burj Khalifa!

La inceperea constructiilor s-a anuntat ca turnul va purta numele de Burj Dubai (Turnul Dubaiului) insa lucrurile au luat o intorsatura brusca, din cauza crizei financiare, si cu putin timp inainte de inaugurare s-a luat decizia de a i se schimba numele in Burj Khalifa (Turnul Khalifa), dupa numele emirului din Abu Dhabi, Khalifa bin Zayed al Nayan. Bineinteles ca aceasta decizie a fost luata dintr-un motiv, si anume faptul ca Dubaiul a anuntat, cu putin timp inainte de inaugurare, ca a intrat in incetare de plati. Ajutorul a venit din partea emiratului vecin, Abu Dhabi, condus de sheikh-ul Khalifa, care a contribui cu 25 de miliarde de dolari la sustinerea Dubaiului. In semn de multumire, oficialitatile din Dubai au numit turnul Khalifa.

Dezvoltatorul proiectului este compania emirateza Emaar Properties PJSC, iar de proiectare s-a ocupat compania de arhitectura Skidmore, Owings & Merrill din Chicago, in colaborare cu arhitectul Adrian Smith. Din echipa de arhitecti a facut parte si romanul Cristian Gavrilescu. Designul constructiei este inspirat din arhitectura islamica, incluzand elemente istorice si culturale proprii regiunii. Turnul este alcatuit din 3 elemente, dispuse in jurul unui miez central, iar amprenta la sol are forma literei Y (trei lobi), forma ideala atat pentru hoteluri cat si pentru constructii rezidentiale deoarece aceste aripi ale cladirii permit o maxima priveliste exterioara si maximum de lumina naturala in interior. Designul interior a fost fost realizat de aceeasi companie de arhitectura, in colaborare cu designerul Nada Andric. Materialele folosite in interior sunt: sticla, otel inoxidabil, pietre slefuite, argint, lemn, pardoseli din travertin, stuc venetian pentru pereti si covoare lucrate manual. Pentru intreaga constructie au fost folositi 330.000 de metri cubi de beton, 39.000 de tone de otel si 26.000 de panouri de sticla, costurile totale ale proiectului ridicandu-se la suma de 1,5 miliarde de dolari. In fiecare zi, cladirea Burj Khalifa are nevoie de 946.000 litri de apa iar pentru a spala cele 24.348 de ferestre au fost amplasate, in dreptul etajelor 40, 73 si 109, masini speciale pe niste platforme orizontale.

Burj Khalifa insa nu detine recorduri doar privitoare la costuri. In afara de faptul ca este cea mai inalta cladire din lume, este si constructia cu cele mai multe etaje, respectiv 160, cele mai rapide lifturi (18m/s), cel mai inalt etaj locuit, are cea mai inalta platforma exterioara de observatie, la 452 m (etajul 124), moscheea situata la cea mai mare inaltime (etajul 154), piscina situata la cea mai mare inaltime (etajul 76), restaurantul At.mosphere, situat la cea mai mare inaltime (etajul 122) si clubul situat la cea mai mare inaltime (etajul 144).

Turnul poate fi observat de la 95 de km distanta iar interiorul gazduieste 900 de apartamente private luxoase cu 1,2,3 si 4 camere, situate intre etajele 19 si 108, spatii de birouri, care ocupa 37 de etaje, hotelul Armani cu 160 de camere, 5 restaurante, piscine si spa-uri, spatii de joaca pentru copii, o biblioteca, un club, o sala de festivitati, un magazin alimentar – Burj Khalifa Gourmet Market si parcare cu valet. Pretul unui apartament poate ajunge pana la 3,9 milioane de euro.

Burj Khalifa este conceput ca element central al unui complex imobiliar care include 30.000 de apartamente, 9 hoteluri, 2 hectare de parcari, 19 turnuri rezidentiale, un mall si un lac artificial cu o suprafata de 12 hectare, costul intregului complex ridicandu-se la 20 miliarde de dolari. Proiectul include totodata si sisteme ecologice. De exemplu, o parte din apa folosita pentru irigarea gradinilor din jurul turnului este colectata de la sistemul de aerisire al acestuia.

Constructia Burj Khalifa in ordine cronologica:

  • Septembrie 2004 – Startul lucrarilor
  • Martie 2005 – Fundatia aproape finalizata
  • Iunie 2006 – Finalizarea etajului 50
  • Ianuarie 2007 – Finalizarea etajului 100
  • Martie 2007 – Finalizarea etajului 110
  • Aprilie 2007 – Finalizarea etajului 120
  • Mai 2007 – Finalizarea etajului 130
  • Julie 2007 – Finalizarea etajului 141 (deja cea mai inalta cladire din lume)
  • Septembrie 2007 – Finalizarea etajului 150
  • Aprilie 2008 – Finalizarea etajului 160
  • Septembrie 2009 – Finalizarea constructiei
  • Ianuarie 2010 – Ceremonia oficiala de inaugurare

Burj Khalifa arata inca o data umanitatii ca imposibilul nu exista. “The word impossible is not in the leaders dictionaries. No matter how big the challenges, strong faith, determination and resolve will overcome them” – His Highness Sheikh Mohammed Bin Rashid Al Maktoum. Acesta este mesajul emirului din Dubai, afisat in cea mai inalta cladire din lume.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s