Capitala modei si design-ului, metropola Lombardiei este unul dintre cele mai importante si stilate orase din Italia. Milano este al 2-lea oras ca si marime din Italia, cu o populatie de 1,3 mil de locuitori.
Originile orasului dateaza din anul 400 i.Hr., cand in zona Lombardia de azi s-au stabilit galii, care i-au aparat pe etrusci impotriva celtilor care se aflau pe punctul de a cuceri orasul. Mai tarziu, in anul 222 i.Hr., orasul a fost cucerit de romani si a fost anexat Imperiului Roman, primind numele de Mediolanum (in mijlocul campiei). In anul 293 d.Hr., Mediolanum a fost numit capitala de apus a Imperiului Roman, de catre Imparatul Diocletian. In aceasta perioada Imparatul Maximilian, cel care a preluat partea de apus a Imperiului, se dedica unei refaceri integrale a imaginii cetatii, construind mai multe monumente si palate. In anul 313 d.Hr. Imparatul Constantin I garanteaza libertatea religiei in Imperiul Roman, moment in care in oras se construiesc cateva biserici si este numit primul episcop, Ambrosie, numele lui fiind dat si unei biserici. Din pacate insa si acest oras a simtit declinul Imperiului Roman iar in anul 402 d.Hr. a fost cucerit de catre vizigoti, resedinta imperiala fiind mutata la Ravenna. In anul 452 a fost atacat de huni, apoi in 539 a fost cucerit si devastat de ostrogoti, in Razboiul gotic impotriva Bizantului, iar in anul 596 a fost cucerit de lombarzi. A urmat o perioada in care orasul a prosperat, devenind un important centru comercial insa, in anul 1162, o parte importanta a orasului a fost distrusa in timpul razboiului de cucerire dus de Frederick I Barbarossa impotriva lombarzilor. Milano a devenit apoi ducat si oras-lider al Renasterii, pana in sec. al XV-lea cand a fost cucerit de Franta, apoi de Spania si de Austria. Dupa mai multe dispute, in anul 1859, in urma Razboaielor italiene de independenta, dominatia austriaca a fost inlaturata de catre italieni, sustinuti de Regatul Sardinia, si orasul a fost anexat Regatului de Piemont. A urmat o perioada infloritoare pentru Milano, devenind cel mai important centru financiar al Italiei. Chiar daca in timpul celui de-al II-lea Razboi Modial orasul a suferit pagube materiale imense, fiind bombardat de catre armatele engleze si americane, a reusit sa se refaca rapid, o mare parte din populatia din sudul tarii mutandu-se aici datorita economiei aflata in crestere.
Astazi, Milano este unul dintre cele mai vizitate orase din lume, mai ales datorita complexului de stimuli culturali si sociali. Un amalgam de tendinte vechi si moderne fac din Milano un oras unic, potrivit atat pentru pasionatii de moda, shopping si distractii cat si pentru cei pasionati de alte categorii ale artei precum arhitectura, teatrul sau filmul.
Metropola Lombardiei trebuie descoperita din toate punctele de vedere astfel ca fiecare vizitator va trebui sa cunoasca:
Domul din Milano – Numit si Catedrala Santa Maria Nascente, Domul este cu siguranta emblema orasului Milano. Catedrala gotica, cu influente preluate din stilul baroc, este situata in centrul orasului si masoara 11.500 m patrati, are o lungime de 158 m, o latime de 93 metri si o inaltime de 109 m, numarand nu mai putin de 135 de turle somptuoase si 3.400 de statui. Este a 3-a cea mai mare biserica a crestinatatii. Constructia a fost inceputa in 1386, la ordinul lui Gian Galeazzo Visconti, pe terenul ocupat de basilicile Santa Tecla si Santa Maria Maggiore, sacrificate in acest scop, si a fost finalizata abia la inceputul secolului al XIX-lea, la ordinul lui Napoleon. Constructia a durat aproape 600 de ani din cauza neintelegerilor politice, a marimii proiectului, a lipsei banilor si probabil a indiferentei anumitor conducatori. Interiorul Domului gazduieste numeroase vitralii si statui, datand din secolele 15-16, si cel mai mare cadran solar din lume. Catedrala este deschisa zilnic, de la 07.00 la 19.00 iar pe acoperis se poate urca de la 09.00 la 16.00 (noi.-febr.) si de la 09.00 la 17.30 (mart.-oct.). Intrarea este gratuita, pentru urcarea pe acoperis insa se plateste o taxa de 5€ pe scari si 8€ cu liftul. Metrou: Statia Domo; Autobuz: 54.
Piazza Duomo – centrul cultural si social al orasului, Piazza Duomo este cea mai mare piata din Milano. Aici se gasesc numeroase magazine de lux, restaurante, Domul, Palatul Regal, statuia regelui Vittorio Emanuele II si Galleria Vittorio Emanuele II.
Galleria Vittorio Emanuele II – Construita intre anii 1860 si 1870, Galeria Vittorio Emanuele II este un alt monument dedicat celui ce a unificat Italia. Cel care a proiectat constructia este Giuseppe Megnoni, care a murit in urma unei cazaturi de pe schela, in timp ce se construia Galeria. Constructia cu tavan din sticla si fier gazduieste numeroase magazine de lux, restaurante, cafenele, fiind locul perfect de intalnire atat cu localnici cat si cu turisti din toate colturile lumii.
Palazzo Reale – Palatul Regal a fost construit in 1778, pe locul unui palat ce a apartinut familiilor Visconti si Sforza, pentru marii duci de Austria. A fost multi ani sediul guvernului milanez iar astazi, una din aripi adaposteste Museo del Duomo, al carui punct de atractie sunt mulajele efectuate dupa statuile din catedrala, un dom din lemn si pictura lui Tintoretto “Pruncul Iisus printre doctorii bisericii”, iar la etajul al 2-lea palatul gazduieste Museo Civico d’Arte Contemporanea. Metrou: Statia Duomo.
Pinacoteca di Brera – Considerata cea mai frumoasa colectie de arta din Lombardia, Pinacoteca di Brera gazduieste o colectie de arta impresionanta care numara lucrari ale unor artisti precum: Andrea Mantegna, Giovanni Bellini, Piero della Francesca, Donato Bramante si Caravaggio. Cladirea a fost construita de Francesco Maria Richini in anul 1651 pentru a gazdui un colegiu, observatorul astronomic si o gradina botanica. Mai tarziu, in 1776, o parte a cladirii a fost alocata Academiei de Arte Frumoase pentru a servi ca si colectie de studiu pentru studenti. In spatele cladirii se afla Orto Botanico, o gradina cu plante aromatice, gradini de legume si cei mai vechi arbori ginkgo biloba din Europa care au fost adusi din China, la inceputul anilor 1700. Pinacoteca este deschisa de marti pana duminica intre 8.30-19.30 iar pretul unui bilet de intrare este de 5€. Metro: Statia Lanza sau Montenapoleone. Autobuz: 61, 67.
Scala din Milano – La Scala din Piazza della Scala este probabil cea mai importanta opera din lume. Opera a fost proiectata de Piermarini si a fost construita intre anii 1776 si 1778 sub patronajul Mariei Tereza, Imparateasa Austriei. Scala din Milano este si astazi locul de intalnire al elitei din intreaga lume. Opera detine si un muzeu unde pot fi admirate exponate reprezentative pentru marii compozitori ai Italiei cum ar fi Verdi, Rossini, Puccini sau Toscanini. Muzeul este deschis zilnic, de la 09.00 la 17.30, cu pauza intre orele 12.30 si 13.30. Pretul unui bilet de intrare este de 5€. Metrou: Statia Duomo sau Montenapoleone.
Santa Maria delle Grazie – Manastirea care gazduieste celebra pictura a lui Leonardo da Vinci – Cina cea de Taina, dateaza din secolul al XV-lea cand a fost construita pentru a servi ca manastire dominicana. Astazi este un obiectiv foarte vizitat insa, datorita comorii din interior, ideal al fi sa faceti rezervare in prealabil pentru a evita imensele cozi. Manastirea este deschisa publicului de marti pana duminica de la 08.15 la 19.30 iar costul biletului este de 6.50€. Metrou: statia Conciliazione sau Cadorna.
Castello Sforzesco – Castelul care gazduieste 12 mini-muzee a fost resedinta familiei de nobili Visconti. In anul 1447 a fost distrus in mare parte de catre italienii care erau nemultumiti de faptul ca familia Visconti acaparase puterea, fiind restaurat apoi de catre familia de aristocrati Sforza, in anii 1450. Dealtfel poarta numele Ducelui Sforza din Milano. Castelul a fost restaurat si dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial pentru a fi adus in starea de azi. Printre muzeele aflate aici sunt: Muzeul de Mobila, Muzeul de Arta Antica, Muzeul Intrumentelor Clasice, Colectia de Arta Aplicata, Sectiunile Egiptene si Preistorice ale Muzeului de Arheologie, Colectia de Tiparituri Achille Bertarelli sau Pinacoteca del Castello Sforzesco, care expune manuscrisul de la Codex Trivulzianus al lui Leonardo da Vinci, Rondanini Pieta de Michelangelo si Trivulzio Madonna de Andrea Mantegna. Muzeele sunt deschise de marti pana duminica, de la 09.00 la 17.30 iar pretul unui bilet intreg este de 3€ in extrasezon si 15€ in sezon. Metrou: Statia MM1 Cadorna, Cairoli – MM2 Cadorna si Lanza. Autobuze: 43, 50, 57, 58, 61, 70, 94.
Stadionul Giuseppe Meazza – San Siro – Cel mai mare stadion din Italia, cu o capacitate de 80.000 de locuri, San Siro este stadionul pe care joaca doua dintre cele mai mari echipe din Italia, Inter Milano si AC Milan. Vizitatorii pot face turul stadionului, pot vizita muzeul stadionului, cu exponate din istoria ambelor cluburi, si isi pot cumpara suveniruri din magazinul de suveniruri tematice. Stadionul este deschis zilnic, de la 10.00 la 17.00 (orarul poate varia daca sunt meciuri sau evenimente). Pentru a face turul stadionului si a vizita muzeul costul biletului este de 12.50€. Metrou: Statia Lotto de pe MM1. Autobuz : 49 si 78.
Alte obiective importante sunt: Tempio della Vittoria, Muzeul National de Stiinta si Tehnica Leonardo da Vinci, Cimitirul monument al orasului Milano, aflat in nordul orasului, Aquariumul milanez, Vila lui Napoleon Bonaparte sau Palazzo Dell’Ambrosiana. Nu evitati nici numeroasele parcuri prezente in Milano. Majoritatea milanezilor aleg plimbarile prin parc pentru a scapa de caldura si aglomeratia orasului. Un parc deosebit este Sempione.
Pentru a lua masa in Milano, recomand zona Brera, Navigli, Ticinese sau numeroasele piete, printre care si Piazza Duomo. Aici puteti incerca spaghete milaneze, pui milanez, rasol milanez din carne de vitel, pizza si la desert panettone care este o traditie milaneza. Un restaurant care serveste mancare autentica milaneza este Trattoria La Milanese, situat pe Via Santa Marta, 11. Pentru a savura o cafea sau o inghetata puteti alege din numeroasele localuri situate in fiecare piata si pe majoritatea stradutelor. Si viata de noapte din oras ofera o gama la fel de diversificata privitor la cluburi sau pub-uri. Milano nu este doar capitala modei si a afacerilor ci si un loc in care viata de noapte inseamna mult mai mult decat o simpla cina in oras. Exista asadar localuri pentru toate gusturile si starile de spirit dintre care amintesc: Hollywood Disco , Shu , Disco Tocqueville sau Magazzini Generali Disco.
Si pentru ca va aflati in capitala modei, pregatirea tinutei de club nu va fi cu siguranta o problema. In Milano se afla cele mai faimoase buticuri si galerii de profil din lume. Daca va aflati in centru, puteti lua la pas Via Montenapoleone, Via della Spiga si Via Sant’Andrea, unde se gasesc magazine exclusiviste precum Gucci, Versace, Valentino, Cartier, Chanel, Armani, Moschino, D&G, Prada sau Bulgari. Pentru magazine mai accesibile mergeti pe Corso Vittorio Emanuele, Corso Buenos Aires, Via Torino si Corso di Porta Ticinese unde puteti gasi produse marca H&M, Zara, Mango sau Diesel. Nu ratati nici targurile locale, Fiera di Senigallia, care se tine sambata dimineata sau Viale d’Annunzio si Mercatone del Naviglio Grande, din Alzaia Naviglio Grande, care se tin in ultima duminica a fiecarei luni.
Pentru o sedere placuta, ideal ar fi ca Milano sa fie vizitat in perioada primavara-vara-toamna timpurie (aprilie-octombrie), exceptand lunile iulie si august cand temperaturile pot fi foarte ridicate, sau lunile de iarna cand temperaturile pot cobori sub 0°C.
In Milano se vorbeste limba italiana iar moneda utilizata este euro. Metroul circula de la 6 dimineata pana la miezul noptii iar biletele pot fi folosite si pe tramvaie sau autobuze si pot fi cumparate de la chioscurile de ziare, automate, “tabacchi” (magazine marcate cu un “T”) si din baruri, pretul fiind de un euro pentru orice destinatie. Odata validat puteti calatori timp de 75 de minute pe orice tramvai sau autobuz si cu orice metrou, pe orice magistrala. Va recomand insa sa cumparati Milano Card care costa 13€ pentru 3 zile. Cu ajutorul acestui card veti avea atat transportul gratuit cat si o multime de discount-uri la muzee sau restaurante.