Se spune despre Chile ca este o tara binecuvantata, unde divinitatea a asezat toate frumusetile pamantului. Legendele de aici vorbesc despre faptul ca divinitatea a ramas cu multe “resturi” cand a creat lumea – rauri, lacuri sclipitoare, ghetari, munti inalti, paduri, vulcani, deserturi si plaje cu nisip fin. In loc sa lase aceste frumuseti sa se iroseasca, le-a pus intr-o parte uitata a lumii, astfel nascandu-se Chile. Si tocmai din pricina acestei diversitati, si bucataria chiliana este diferita in functie de zona. In zona desertica insa, cea mai cunoscuta bautura este cu siguranta Mote con Huesillo, un racoritor amestec ce poate fi gasit peste tot in Chile.
- 250 g piersici deshidratate
- 250 g grau
- 100 g zahar
- 1 litru apa
- scortisoara
Preparare:
Graul si piersicile se lasa o noapte in apa, la rece, pentru hidratare. A doua zi graul se pune la fiert pentru aproximativ 40 min. Din zahar se face un sos caramel peste care se adauga sucul lasat de piersici, piersicile si scortisoara, completandu-se cu apa pana la 1 litru. Compozitia rezultata se lasa la fiert aproximativ 20 min., se adauga apoi graul si se fierbe inca 20 min. Dupa ce timpul necesar prepararii s-a scurs se lasa la rece si se serveste.