Deschis in 2010 pentru zboruri cargo, aeroportul international Al Maktoum din Dubai a fost inaugurat oficial pentru pasageri pe 27 octombrie 2013 de catre Sheikh Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, emirul orasului. In cadrul inaugurarii, Sheikh Mohammed a dezvelit o macheta care reprezenta coada unui avion cu steagul Emiratelor Arabe Unite si data de 27 octombrie 2013.
Zborul inaugural a fost operat de Wizz Air si a avut numarul W6 2497. Compania maghiara a transportat 100 de persoane pe ruta Budapesta-Dubai iar la aterizare aeronava Airbus A320 a fost intampinata cu traditionalul salut al tunurilor cu apa.
Numit Al Maktoum in onoarea unuia dintre fondatorii Emiratelor Arabe Unite, Sheikh Maktoum Bin Rashid Al Maktoum, aeroportul face parte din conceptul Dubai World Central, o zona situata langa Dubai Jebel Ali Free Zone, unul dintre cele mai mari porturi artificiale din lume, pe care guvernul intentioneaza sa o transforme in una dintre cele mai importante din punct de vedere economic si logistic.
In acest moment, noul aeroport are o capacitate anuala de 7 milioane de pasageri, o pista ce poate primi aeronave Airbus A380 si locuri de parcare pentru 64 de avioane. Dupa terminarea lucrarilor, perioada estimata in 2027, DWC va ocupa o suprafata de 220 km2 si va avea o capacitate anuala de 160 de milioane de pasageri si 12 milioane tone de marfa, va dispune de 5 piste paralele cu o lungime de 4,5 km fiecare si de patru terminale, costul total al proiectului fiind estimat la aproximativ 32 de miliarde de dolari.
La inaugurare, aeroportul are contracte semnate cu companiile aeriene de pasageri Wizz Air, Ungaria (din 27 octombrie 2013), Jazeera Airways, Kuwait (din 31 octombrie 2013) si Gulf Air, Bahrain (din 8 decembrie 2013), urmand ca de la 1 martie 2014 si Qatar Aiways sa opereze zboruri pe ruta Doha International-Dubai DWC.
Paul Griffiths, director executiv al Dubai Airports, se arata convins ca in viitorul foarte apropiat si alte companii vor opera zboruri catre DWC. Asa cum si la deschiderea zborurilor cargo de pe DWC, in 27 iunie 2010, existau doar trei contracte cu companiile RUS Aviation, Aerospace Consortium si European Cargo Services iar acum 36 de companii au semnat acorduri de transport si opereaza servicii comerciale de marfa, si numarul companiilor de pasageri va creste semnificativ in scurt timp.
Aeroportul, situat la aproximativ 50 km de orasul Dubai, a primit codul IATA DWC si codul ICAO OMDW.