Barcelona

Orasul lui Gaudi, asa cum mai este numit, Barcelona impresioneaza prin culoare, arhitectura, cultura si oportunitatea de a avea mare si munte la o distanta foarte mica de oras. Este o destinatie de vacanta ideala! Mare, munte, muzee, distractie, sport, vegetatie, locuri de agrement sau arta culinara, toate se impletesc perfect in acest oras, al doilea ca marime din Spania, dupa Madrid.

Situat pe malul marii Mediterane si la doar 120 de km distanta de muntii Pirinei, originile Barcelonei dateaza de mai bine de 2500 de ani cand in aceasta zona s-au stabilit fenicienii si cartaginezii. Ei au pus in aceasta zona bazele unui port comercial. In secolul 1 I.Hr. romanii au cucerit teritoriu si l-au transformat intr-o baza militara romana cu capitala la Tarraco (Tarragona). Mai tarziu, in secolul 3 I.Hr. ei si-au mutat capitala regionala la Barcino (Barcelona), oras care a devenit principalul fort roman din regiune. Numele de Barcino provine de la numele conducatorului cartaginez Hamilcar Barca. In anul 415 Barcino este ocupat de vizigoti, ei redenumind orasul in Barcinona. Ulterior, in secolul al VIII-lea, orasul a fost cucerit de mauri apoi recucerit de franci, in anul 801, devenind judet francez. Incet, Barcelona si-a dobandit independenta, si-a anexat Principatul Cataloniei, Regatul Aragonului si alte posesii aflate pe Marea Mediterana pana la Atena. Declinul a inceput cand Confederatia Catalonia-Aragon a fost anexata dinastiei Castiliei, urmat de Razboiul Spaniol de Succesiune cand Barcelona a fost devastata. A urmat o perioada infloritoare insa, in secolul al XIX-lea a fost oprita din nou de razboaiele napoleoniene. Totodata, Razboiul Civil a insemnat incercari de reprimare totala a identitatii catalane. Perioada Franco a fost si ea dezastruoasa pentru Barcelona deoarece a trebuit sa faca fata unei suprapopulari si unei proaste planificari urbane ce a dus la lucrari de constructii necontrolate. Abia dupa moartea lui Franco si noua constitutie din 1977, Catalonia si-a recastigat statutul autonom si posibilitatea de autoguvernare iar locuitorii si-au putut recupera mandria.

Astazi, Barcelona este unul dintre cele mai vizitate orase din Europa. Punctele principale de atractie sunt lucrarile arhitectonice ale lui Antonio Gaudi, introduse in patrimoniul universal UNESCO, parcurile care ocupa 10% din suprafata orasului, plajele care insumeaza 4,5 km de litoral, portul si celebra strada Las Ramblas, cladirile moderne dar si viata de noapte.

Pentru a vedea toate minunatiile ce stau ascunse in acest oras nu iti ajunge probabil o viata drept urmare, o vizita in Barcelona poate presupune vizionarea unor obiective mai cunoscute sau probabil doar mai mediatizate. Dintre acestea, recomand a se vizita:

Sagrada Familia – Proiectul de suflet si neterminat al lui Gaudi, Catedrala Sagrada Familia, este emblema Barcelonei. Ideea construirii catedralei a venit din partea unei organizatii cu scopul de a opri decrestinarea Barcelonei generata de industrializarea orasului. Initial, de proiectarea catedralei s-a ocupat arhitectul Francisco de Paula del Villar, in viziunea caruia biserica imbraca stilul neo-gotic. Un an mai tarziu inceperii constructiei insa, in 1883, proiectul a fost preluat de arhitectul Antonio Gaudi care a si schimbat planurile initiale, noua arhitectura a constructiei fiind inspirata din natura, la fel ca restul proiectelor ce poarta semnatura sa. Planul bisericii simbolizeaza o cruce latina cu patru turnuri deasupra celor trei fatade, pentru a-i reprezenta pe cei 12 apostoli, si un grup central de inca cinci pentru a-l reprezenta pe Hristos si pe cei patru evanghelisti. Gaudi si-a dedicat viata pentru a proiecta catedrala, legendele vorbind ca a luat aceasta decizie deoarece se simtea depasit de amploarea proiectului si in opinia sa doar o dedicare totala putea sa ii confere siguranta necesara. Din nefericire arhitectul moare lovit de un tramvai in 1926 iar constructia se opreste din cauza lipsei banilor si a razboiului civil. La moartea lui Gaudi numai fatada nasterii lui Iisus, un turn, absida si cripa erau terminate. Astazi sunt finalizate doua fatade, opt turnuri si naosul principal iar intreaga constructie urmeaza a fi finalizata pana in anul 2041. Interiorul permite o priveliste asupra Barcelonei, din varful Fatadei Nasterii Domnului si al Fatadei Patimilor, urcarea efectuandu-se cu liftul sau urcandu-se cele aproximativ 400 de scari. Aici se afla si cripta unde a fost inmormantat Gaudi si un mic muzeu unde este prezentata atat istoria catedralei cat si informatii despre cariera arhitectului. Sagrada Familia este deschisa zilnic de la 09.00 la 18.00 (Oct.-Mart.) si de la 09.00 la 20.00 (Apr.-Sept.) iar biletul de intrare costa 16€ cu lift inclus. Metrou: Statia Sagrada Familia.

La Pedrera (Casa Mila) – In traducere “Cariera de piatra”, La Pedrera este mai degraba o sculptura in piatra decat o constructie. Se spune ca sursa de inspiratie a lui Gaudi la proiectarea ei au fost valurile marii. Casa Mila a fost proiectata pentru un bogat catalan, Pedro Mila i Camps, care a fost impresionat de Casa Batllo a lui Gaudi, situata in apropiere, si astfel a incredintat constructia aceluias arhitect. La Pedrera este impresionanta…piatra sculptata in valuri, balcoanele din fier forjat, statuile de pe acoperis, amplasarea si intreg designul iti taie respiratia! Puteti vizita Casa Mila zilnic, de la 09.00 la 18.30 (Noi.-Febr.) si de la 09.00 la 20.00 (Mar.-Oct.), pretul unui bilet de intrare fiind de 15€. Metrou: Statia Passeig de Gracia sau Diagonal. Autobuz: 7, 16, 17, 22, 24, 28.

Casa Batllo – “Casa dels ossos”, o alta minune a celebrului arhitect Gaudi, infatiseaza din nou stilul unic, inspirat din natura. Construita in 1877, casa a fost cumparata in 1900 de Josep Battló i Casanovas, care i-a spus lui Gaudi ca vrea sa darame cladirea si sa construiasca alta in loc. Catalanul a fost convins totusi de Gaudi sa remodeleze cladirea existenta astfel ca a fost refacuta fatada, acoperisul, s-a adaugat inca un etaj si s-a renovat interiorul. Fatada este acoperita cu mozaic colorat, liniile sunt neregulate, balcoanele ferestrelor si pilonii imita forma osului, de aici si porecla, iar acoperisul este colorat, imitand pielea de reptila. Se spune ca acoperisul reprezinta un dragon, turnul cu cruce reprezinta sabia lui Sf. Gheorghe infipta in acesta, iar oasele de pe fatada reprezinta victimele dragonului. Interiorul este pe masura exteriorului, cu linii neregulate, lemn, vitralii si mozaicuri colorate. Casa Batllo poate fi vizitata zilnic, de la 09.00 la 21.00 iar intrarea costa 18€. Metrou: Statia Passeig de Gracia sau Diagonal.

Parc Guell – Amenajat pentru Eusebi Guell, care a dorit un parc plin de stil pentru aristocratia Barcelonei, Parc Guell este unul dintre cele mai interesante din lume. Culorile, constructiile, pavilioanele fanteziste, vegetatia, privelistea, toate te fac sa crezi ca esti intr-un basm. In casa “din turta dulce” de la intrarea in parc a locuit o vreme insasi Gaudi, apoi nepoata lui, iar in interior se poate admira mobilierul proiectat de acelasi Gaudi, tablouri si alte decoratiuni realizate de el. Parcul a fost deschis publicului larg in anul 1922 iar azi este deschis zilnic, de la 10.00 la 21.00. Metrou: Statia Lesseps plus vreo 10 min. de mers pe jos. Intrarea este gratuita.

La Rambla – Strada cea mai faimoasa din Barcelona, La Rambla, este culoarul pietonal ce leaga Placa Catalunya de Monument a Colom si mai incolo de Port. Strada marginita de pomi este impanzita de terase, flori, “statui vii” si chioscuri cu suveniruri. Numele ii vine de la un rau care curgea aici dar care a secat si a ramas strada de azi. Chiar daca vorbim de o strada continua, La Rambla este formata din 6 stradute, Rambla de Canaletes, Rambla del Estudis, Rambla de Sant Josep, Rambla dels Caputxins, Rambla de Santa Monica si Rambla de Mar, de aici si denumirea la plural folosita de localnici Las Ramblas. Pe Las Ramblas se gasesc Centrul de Arta Santa MonicaLiceu (Opera)Mozaicul Miro sau Mercat de la Boqueria, o piata foarte frumos colorata de tarabele ornate cu fructe, dulciuri si alte bunataturi. Tot in zona acestei strazi, la dreapta inspre Placa Catalunya, se afla Barri Gotic, centrul vechi al orasului unde a trait Picasso si Joan Miro. Metrou: Statia Drassanes.

Catedrala La Seu – Situata in centrul Barri Gotic, catedrala a fost construita de-a lungul a 7 secole. Numele oficial este Catedral de la Santa Creu i Santa Eulalia, dupa numele sfintei care patroneaza orasul Barcelona, Santa Eulalia. Biserica masoara 93 de metri lungime si 40 latime iar interiorul este format dintr-un naos iluminat de vitralii imense, 28 de capele laterale si un cor frumos sculptat. In cripta se gaseste sarcofagul Sfintei Eulalia si tot aici se afla mormantul contelui Ramon Berenguer si al sotiei lui. Catedrala este deschisa zilnic intre 08.00 si 20.00 si costul intratii este de 5€. Intrarea se plateste doar intre orele 13.00-17.00.

Placa Catalunya – Cea mai aglomerata piata a Barcelonei, Placa Catalunya a fost o zona rurala situata in afara zidurilor orasului pana la mijlocul secolului al IX-lea, cand Guvernul Central situat la Madrid a hotarat demolarea zidurilor si amenajarea unui nou cartier.

Monumentul Columb – Construit in 1888 cu ocazia Expozitiei Universale din Barcelona in onoarea celui care a descoperit America, Cristofor Columb, turnul troneaza in capatul strazii La Rambla. In varful monumentului este amplasata o statuie cu insusi Columb, aratand cu bratul spre Noua Lume. Amplasarea acestui monument in Barcelona subliniaza si faptul ca aici a fost locul unde Cristofor Columb s-a intalnit cu oficialitati dupa ce s-a intors din faimoasa sa calatorie. In Monument a Colom se poate intra, iar cu ajutorul unui lift se ajunge pe o platforma de unde se poate admira Barcelona. Orarul in care se pot face vizitele este zilnic, de la 08.30 la 20.30 (Mar.-Oct.) si de la 08.30 la 19.30 (Noi.-Febr.) iar pretul unui bilet este de 4€.

Port Vell – Portul vechi al Barcelonei a fost readus la viata cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1992,  inainte fiind o zona uitata, plina de cladiri industriale si depozite abandonate. Astazi, Port Vell este un port modern, plin de yahturi, cu cladiri importante si extrem de populate in jur. In zona este amplasat centrul comercial Maremagnum, restaurante cu specific mediteranean, cinematograful IMAX, Aquarium-ul din Barcelona, cladirea World Trade Center, fiind si o zona unde cei pasionati de fotografie se strang, mai ales pe timp de noapte, cand totul se reflecta in mare oferind o panorama de nedescris.

Aquarium Barcelona – Locul cu cele mai importante expozitii marine din Europa, Aquarium prezinta fauna din Marea Mediterana, Oceanul Indian si Oceanul Atlantic. Vizitatorii se plimba aici prin tuneluri acoperite cu apa si pot vizualiza viata din adancuri in bazine amenajate astfel incat sa reproduca cat mai bine conditiile naturale in care traiesc animalele expuse. Pe de alta parte, muzeul ofera si informatii complexe despre oceanografie si viata marina. Aquarium este al 3-lea cel mai vizitat obiectiv turistic din Barcelona, dupa Sagrada Familia si Camp Nou. Este deschis zilnic, de la 09.30 la 21.00, costul biletului de intrare este de 18€ si este localizat in zona Moll d’Espanya del Port Vell, pe malul Marii Mediterane, destul de aproape de Maremagnum.

Arcul de Triumf – Proiectat de arhitectul catalan Josep Vilaseca i Casanovas in stil maur, mai exact mudejar, arcul a fost construit cu ocazia  Expozitiei Universale din Barcelona din 1888, simbolizand intrarea principala la expozitie. Este construit din caramida colorata si este decorat pe partea exterioara cu sculpturi care simbolizeaza ospitalitatea catalanilor iar pe partea opusa au fost proiectate scene ce infatiseaza o ceremonie de premiere. Un alt element de decor amplasat pe arc prezinta, sub o coroana, toate emblemele provinciilor spaniole. Statuile cu femei de pe arc simbolizeaza celebritatea. Metrou: Statia Arc de Triomf. Foarte aproape de Arcul de Triumf se afla Parc de la Ciutadella, unul dintre cele mai mari si cunoscute din Barcelona, masurand 30 de ha. Aici se afla Gradina Zoologica, un lac superb pe care vizitatorii se pot plimba cu barca, o fantana superba cu cascada in stil baroc, o multime de sculpturi si constructii precum Castel dels Tres Dragons sau Parlamentul Catalan si o multime de palmieri. Tot in apropiere de Arcul de Triumf, pe strada Montcada 15-23, se afla Muzeul Pablo Picasso care contine peste 3500 de lucrari, portrete din copilarie si picturi, gravuri si desene. Este deschis de marti pana duminica de la 10.00 la 20.00 iar pretul unui bilet de intrare este de 11€. In prima duminica a fiecarei luni intrarea este gratuita.

Montjuic – Dealul situat in centru Barcelonei gazduieste o gradina superba, cu numeroase specii de plante, si numeroase atractii turistice precum:

Poble Espanyol – Construit pentru Expozitia Internationala din Barcelona din 1929 pentru a arata vizitatorilor un esantion reprezentativ de arhitectura spaniola, Poble Espanyol infatiseaza 116 cladiri in diferite stiluri arhitecturale, reprezentand mai multe regiuni din Spania. Multe cladiri din Poble Espanyol sunt reproduceri exacte ale cladirilor existente, in timp ce altele reprezinta doar un anumit stil arhitectural. Principala poarta de intrare in sat este o replica a San Vicente Puerta, una dintre cele noua porti ale zidului din jurul orasului Avila. Alte replici notabile sunt cele ale Primariei Valderrobres si a turnul cu ceas inalt din Utebo, un amestec de stiluri mudejar si gotic. Satul de pe Montjuic evidentiaza si artele traditionale, crearea de sticla, de tablouri decorative, ceramica, broderii si multe alte obiecte lucrate manual, avand in prezent in jur de 40 de ateliere de lucru. Poble Espanyol gazduieste si numeroase baruri, restaurante, magazine si chiar cluburi de noapte.

Muzeul National de Arta Catalana – Cel mai important muzeu din Barcelona, MNAC a adunat colectii de arta din Evul Mediu pana in secolul 20. Muzeul este renumit mai ales pentru piesele de arta din stilul romanic si gotic. O mare parte din operele de arta din muzeu sunt picturi murale, dintre care multe provin de la biserici abandonate din apropierea Pirineilor. Una dintre ele este o fresca luata din absida bisericii din Sant Climent de Taull, un mic sat din nordul Cataloniei. Pictura, cunoscuta sub numele de Hristos in maretie, prezinta o descriere plina de culoare a lui Hristos, in stil bizantin. Majoritatea pieselor din muzeu apartin artistilor catalani precum Pere Serra, Jaume Huguet, Bernat Martorell, Jaume Cascalls sau Gaudi insa sunt expuse si lucrari ale unor pictori precum Rubens, Titian, Velázquez and Francisco de Zurbarán. Muzeul este deschis de marti pana duminica de la 10.00 la 19.00. Pretul unui bilet este de 10€ dar in prima duminica din fiecare luna intrarea este gratuita. Metrou: Statia Placa Espanya. Autobuze: 9, 27, 30, 37, 56,57, 65, 79, 109, 157, 165. 

Magic Fountain – Fantana arteziana colorata este situata in fata Muzeului de Arta Catalana si este unul dintre cele mai atractive constructii de pe Montjuic. A fost construita pentru Expozitia Internationala din Barcelona din 1929 de inginerul catalan Carles Buïgas i Sans, cu scopul de a arata oamenilor ce se poate realiza cu lumina electrica filtrata. Fantana incanta privirea vizitatorilor prin spectacolul de lumina, muzica si apa, iluminand in acelasi timp muzeul catalanilor. Cel mai bun moment pentru a vedea spectacolul dat de fantana este apusul. Intre octombrie si aprilie, vinerea si sambata, spectacole muzicale au loc de la orele: 19:00, 19:30, 20:00 si 20:30 iar intre mai si septembrie joi, vineri, sambata si duminica spectacole muzicale au loc de la orele 21:30, 22:00, 22:30, 23:00, 23:30.

Castell de Montjuic – Cea mai veche constructie de pe Montjuic este Castell de Montjuic, o cetate mare din secolul 18. A fost construit de Bourboni, pe ruinele unui fort care data din 1640. De-a lungul vremii a fost folosit ca fortareata, ca inchisoare pentru prizonieri politici si locul unde s-au realizat numeroase executii. Inclusiv liderul naţionalist catalan Lluis Companys am Jover a fost executat aici in 1940, dupa ce a fost extradat in guvernul lui Franco de catre nazisti.

Fundatia si Muzeul Joan Miro – Joan Miro a fost un artist complex, interesat de pictura, sculptura, ceramica si teatru. Muzeul din Montjuic, ridicat in memoria sa, adaposteste colectia privata de arta a lui care numara peste 11 mii de opere. Cladirea care gazduieste muzeul este proiectata de arhitectul Luis Sert si este un exemplu perfect de arhitectura rationalista in Catalonia. Activitatea fundatiei se concentreaza asupra a doua aspecte principale, lucrarile si opera lui Juan Miro pe de o parte si opera altor artisti contemporani care reflecta diversitatea actuala a scenei artistice pe de alta parte. Muzeul poate fi vizitat de marti pana duminica de la 10.00 la 19.00 iar biletul de intrare costa 10€.

La poalele dealului Montjuic este situata Plaça d’Espanya, o piata aglomerata marginita de Parcul Joan Miro si de Arena de Barcelona, construita din caramida in stil neo-mudejar in anul 1900. Coridele insa nu au avut acelasi succes in Catalonia precum in sudul Spaniei si arena a fost transformata mai tarziu in centru comercial modern.

Camp Nou – Celebrul stadion al echipei FC Barcelona detine 5 stele, dupa standardele UEFA, este cel mai mare stadion din Europa si al 11-lea din lume, cu o capacitate de 98.772 de locuri, si beneficiaza anual de vizita a peste 1 milion de turisti. Muzeul clubului prezinta trofee, fotografii, documente, memorii si alte elemente din istoria celebrului club. Vizitatorii au posibilitatea de a face turul Camp Nou si de a cunoaste vestiarele, terenul sau tribuna prezidentiala. Stadionul beneficiaza si de un magazin, FCTienda Megastore, de unde se pot cumpara tricouri, sepci si alte suveniruri. Muzeul este deschis de luni pana sambata de la 10.00 la 20.00 (Apr.-Oct.), de la 10.00 la 18.30 in restul anului si de la 10.00 la 14.30 duminica. In zilele cu meciuri este deschis pana la 15.00. Pentru a vizita muzeul si a face turul stadionului va trebui sa platiti 22€. Metrou: Statia Maria Cristina, Les Corts, Collblanc sau Badal. Autobuz: 7, 15, 43, 67, 68, 74, 75, L12, L50, L60 si L62.

Tibidabo – Muntele Tibidabo gazduieste faimosul parc de distractii cu acelasi nume,  un turn de telecomunicatii (Torre de Collserola), muzeul CosmoCaixa si biserica catolica Sagrat Cor. Cel mai renumit dintre toate este cu siguranta parcul de distractii, cel mai vechi din Barcelona, la care se poate ajunge cu Tramvia Blau, un tramvai centenar inca functional, si apoi cu un funicular, care acopera ultima urcare a muntelui. Ajuns in varf lasa-te surprins de multitudinea de jocuri colorate unde iti poti petrece cu usurinta o zi intreaga. Nu trebuie insa ratat nici muzeul stiintelor, CosmoCaixa, unul dintre cele mai moderne din Europa.

Torre Agbar – Finalizat in anul 2005, Turnul Agbar este sediul Aguas de Barcelona (Agbar), compania municipala de apa. Constructia are 34 de etaje, masoara 142 de metri in inaltime si a fost proiectata de francezul Jean Nouvel. Arhitectul s-a lasat inspirat de mostenirea arhitecturala a lui Antoni Gaudi prin folosirea unor elemente colorate in designul cladirii si a unui joc de lumini ce ii pun in evidenta farmecul pe timp de noapte. Metrou: Statia Glories.

Alte obiective ce merita vazute sunt: Muzeul de istorie din Catalunya, Palau Sant Jordi, Pavello Mies van der Rohe, Manastirea Pedralbes, Sarria, Palau Reial, Casa Vicens, cartierul Gracia, Teatrul National din Catalunya, Palatul de Muzica Catalana, Muzeul de Arta Contemporana, Centrul de Cultura Contemporana, Estacio de Sants, Muzeul Maritim, Creu Coberta, Caixa Forum, Port Olimpic, Parc Diagonal Mar, Forum, Poblenou, Muzeul de ciocolata sau o plimbare pe Avinguada Diagonal.

Si daca tot spuneam la inceput ca Barcelona este un oras unde si arta culinara si distractia ocupa locuri fruntase, ar trebui sa enumeram si cateva locuri unde vizitatorii isi pot rasfata papilele gustative. Evident ca vorbind de un oras cu iesire la mare cele mai populare bucate sunt cele marine, pestele, fructele de mare, toate preparate asa cum doar catalanii stiu sa o faca. Catalanii au insa in meniu si carne de porc sau de vanat, adesea preparata in combinatii cu peste sau fructe (sepia amb mondoguilles, llagosta I pollastre, conill amb prunes sau mar i cel). Dulciurile preparate in Catalonia sunt si ele la superlativ, Crema catalana, Mel i mato sau Postre de music sunt doar cateva dintre dulciurile traditionale. Dealtfel in 2002 Barcelona a primit titlul de “Cel mai important oras gurmand european” din partea prestigiosului ‘Le Guide des Gourmands’, primul oras din afara Frantei in cei 15 ani de existenata ai publicatiei. In afara bucatariei, aceasta regiune ofera lumii si o larga gama de soiuri de vin, aici fiind locul de nastere al vinului spumant Cava sau Penedes. Important de stiut este faptul ca spaniolii mananca la ore destul de tarzii, pranzul fiind servit intre orele 14.00 si 16.00; aperitive si tapas, seara devreme; cina, de la 21.00 pana la miezul noptii sau mai tarziu. Pentru o cina linistita, cu mancare de calitate, recomand zona portului olimpic sau Barcelonetta unde se pot manca preparate din peste si fructe de mare delicioase. Barri Gotic si Gracia sunt alte zone impanzite cu restaurante mici, cu specific local, si preturi rezonabile. Nu recomand sa se ia masa pe terasele de pe Las Ramblas deoarece preparatele sunt destul de “comerciale” si preturile destul de ridicate. Un restaurant dragut este “El Asador d’Aranda”, situat in zona Tibidabo. De asemenea, recomand restaurantele din grupul Tragaluz. Daca doriti sa luati masa la un restaurant premiat cu 1 stea Michelin puteti incerca Moments, situat pe Passeig de Gracia, 38-40. O cina costa aproximativ 100€/pers.

Pentru distractii recomand tot zona portului olimpic unde gasiti numeroase baruri si cluburi, zona Barri Gotic, Las Ramblas, Passeig de Gracia sau Avinguada Diagonal. Spaniolii obisnuiesc ca dupa cina sa mearga “de copas” si abia dupa sa mearga in cluburi. Cluburile in voga sunt Pacha Barcelona, situat pe Av. Dr. Maranon 17, Space Barcelona, situat pe C/Tarragona 141-147, Soho Club, situat pe C/Aribau,195 sau Club Astoria, situat pe C/Paris 193-197.

Tineti cont si de faptul ca in Spania se organizeaza numeroase Fiestas care de cele mai multe ori dureaza cateva zile, perioade in care strazile sunt decorate, muzica se aude peste tot, se organizeaza diverse concursuri si de cele mai multe ori localnicii au liber de la locul de munca astfel ca strazile sunt pline de oameni.

Shopping se poate face la numeroasele magazine din Placa Catalunya, Passeig de Gracia sau Avinguada Diagonal, in cele doua centre comerciale El Corte Ingles, unul situat in Placa Catalunya si celalalt pe strada Portal De l’Angel, in Maremagnum, situat in Port Vell, in Glories, centru comercial jumatate in aer liber situat pe Avinguada Diagonal 208, Metrou: Statia Glories, Diagonal Mar, situat tot pe Avinguada Diagonal, Metrou: Statia Maresme, complexul de magazine L’illa de pe Avinguda Diagonal 557 sau La Roca Village, un outlet situat in afara Barcelonei la care puteti ajunge daca luati autobuzul din statia Fabra I Puig din Barcelona la orele 9.00, 12.00, 16.00 si de la La Roca Village la Barcelona la orele 11.10, 13.10, 15.10, 19.10. Calatoria dureaza 50 de minute iar pretul unui bilet este de aproximativ 3€.

O alta calitate a orasului este faptul ca poate fi vizitat tot anul. Temperaturile pe timpul iernii nu coboara sub 0°C iar pe timpul verii luna cea mai calduroasa este august, cand temperaturile depasesc 30°C. In restul timpului temperatura medie este de 24-25°C.

Moneda folosita de spanioli este euro si bineinteles ca vorbesc limba spaniola. In Barcelona insa, majoritatea localnicilor vorbesc catalana, dupa unii un dialect al spaniolei, dupa altii o limba de sine statatoare.

Daca planuiti sa vizitati multe muzee, va sfatuiesc sa cumparati Barcelona Card care va ofera trafic nelimitat cu transportul public si intrare libera sau redusa la majoritatea obiectivelor. Informatii detaliate gasiti aici. Daca zilele petrecute in Barcelona sunt putine si vreti totusi sa vedeti principalele atractii, puteti sa o faceti cu un Bus Turistic, detalii si rezervari aici.

Daca aveti mai mult timp, puteti face o plimbare si pana la Port Aventura situat la aproximativ 120 km distanta de Barcelona, in statiunea Salou. Port Aventura, cel mai mare parc de distractii din Spania, are o suprafata de 34.000 mp si este impartit in 5 zone: China Imperiala cu Marele Zid, temple, dragoni si spectacole cu dansuri traditionale chinezesti, Vestul Salbatic, Polinezia exotica unde se poate explora jungla, Mexic si Mediterania. Principalele atractii sunt: Tutuki Splash, Kon-tiki Wave, Sea Odyssey, Cobra Imperial, Tea Cups, Fumanchu, El Diablo – Tren de la Mina, Yucatan, Serpiente emplumada, Silver River Flume, Wild Buffalos, Crazy Barrels, Grand Canyons Rapids, Vol Paiute, Furios Baco, Dragon Khan, Huracan Condor sau Stampida. Biletul de intrare in parc, pentru adulti, costa 44€ pentru o zi si 54€ pentru 2 zile. Cei care au Card de Bus Turistic beneficiaza de o reducere de 50%. Daca vreti sa ajungeti si in Port Aventura Aquatic Park va trebui sa platiti o taxa in plus, aproximativ 13€. Cei care sunt cazati in hotelurile din Parc beneficiaza de acces gratuit.

One Comment Add yours

  1. meciuri live says:

    Acum am citit informatii pretioase despre competitiile sportive.
    Aveti o pagina web impresionanta pentru informatii Sportive.
    Mult Succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s